Eroii Romani din Amatrice - Italia,Răzvan a primit o distincţie de onoare de la preşedintele Italiei

Răzvan Chiriluş este unul dintre eroii din Amatrice! În teribila noapte de 24 august, când cutremurul a pus la pământ sate întregi, Răzvan şi fratele său, Marian, au salvat mai mulţi oameni prinşi sub dărâmături.
Drumurile distruse în urma seismelor aproape au izolat sătucul în care locuieşte acum Răzvan. 
Chiar şi aşa, cu greu, tânărul a reuşit să ajungă la festivitatea de premiere de la Roma. Pentru curajul şi generozitatea sa, Răzvan a primit o distincţie de onoare de la preşedintele Italiei, alături de alţi eroi ai acelor zile cumplite.

Răzvan are 18 ani. Merge la liceu şi are grijă împreună cu familia sa de o fermă din apropiere. 

În Amatrice, printre ruine răsare soarele. Doar că va mai dura până când tot oraşul va fi reclădit, iar comunitatea reunită. Acum, aici sunt mai multe forţe de ordine decât sinistraţi. Frigul i-a alungat pe localnici. 

Commenti